EN RO
| | | | | | | articole | | |

articole

Istoricul rasei Staffordshire Bull Terrier

Am incercat sa redam o scurta istorie a rasei. Istoria de pana la 1935 a Staffordshire Bull Terrier-ului are multe semne de intrebare, cand, unde, cum si in ce fel....Povestea noastra cuprinde parte din cercetarile si multitudinea de carti citite, dar adevarul absolut inca nu l-a dezvaluit nimeni.

Principalii stramosi ai Staffordshire Bull Terrierului au fost bulldogul anilor 1800 si vechiul terier englez. Se cunoaste foarte bine istoricul primului, dar in ceea ce-l priveste pe cel de-al doi-lea istoria este plina de deductii si presupuneri.

Probabil denumirea de terrier ii era atribuita unui caine destul de mic si destul de "game" ca sa sape in pamant, sa scotoceasca in vizuini si scorburi in cautare de vulpi, bursuci si altele asemanatoare.
Initial, acesti caini erau fara indoiala foarte diferiti ca forma si aspect dar, de-a lungul anilor, s-au segmentat diferite tipuri, depinzand de functiile pe care trebuiau sa le indeplineasca sau gusturile si dorintele proprietarilor si crescatorilor.Segmentarea initiala s-a facut probabil in fuctie de talie: mica (Scottish-ul sau Dandie Diamont terrier-ul zilelor noastre) si medie (Fox, welsh, Irish Terrier-ul zilelor noastre).Vechiul terier englez se incadra in categoria terierilor de talie medie si, de obicei se regaseau in culorile black&tan (negru cu pete de foc), tan (maro roscat) sau pied (alb baltat fie cu negru fie cu roscat). Cainii albi din aceasta rasa sunt probabil, stramosii white english terrier-ului.
Pentru istoricul bulldogului ar trebui sa ne intoarcem in momentul debarcarii romanilor in Britania, cand invadatorii au fost infruntati nu numai de oameni, ci si de niste caini mari, curajosi, de tipul mastiffului de astazi. Romanii au fost incantati de aceasta rasa si, in anii urmatori, a fost trimis un numar semnificativ din acesti caini in Italia, de unde s-au raspandit in mai multe parti ale Europei.
Se pare ca rasa a existat pentru multe secole fara modificari notabile si au inceput sa fie folositi pt luptele cu tauri, ursi si lei. Scrierile despre "sporturile" anilor 1400 descriu un caine de o talie extraordinara, forta si curaj, cu cap mare si greu cu bot scurt, caini pe care ii numeau "Alaunt" sau "Alano" si erau folositi la vanatoarea si luptele cu animale mari.In sec 16 si inceputul sec 17 acestor caini incep sa li se asocieze numele de "mastyve", "mastie" sau "bulldogge" ( mastiffii cantarind in jur de 100 de livre, bulldogii un pic mai usori, undeva la 90 de livre).

Intre jumatatea sec 16 si jumatatea sec 17, luptele cu taurii si ursii erau sporturi regale, extrem de "la moda" printre persoanele influente ale vremii, ceea ce trebuie sa fi stimulat cresterea unor astfel de caini; acestia par a fi apartinut tipului greu de mastiff, cantarind intre 100-120 de livre.


La sfarsitul secolului 17 acest "sport" a incetat a mai fi considerat "la moda" (desi a fost continuat de o parte din practicanti pana a fost declarat ilegal in 1835) si, ca urmare, natura intrecerilor a capatat o alta turnura. Pana atunci, menirea cainelui era de a apuca taurul, care era nelegat si de a-l tine pe loc. 

Cainii masivi necesari pentru aceasta actiune erau mai degraba costisitori si, dupa ce "sportul" a pierdut tutela regala, era intretinut de patura saraca a societatii.Astfel costurile implicate au devenit un factor decisiv in modificarea treptata a regulilor: taurul era priponit iar cainele trebuia sa apuce acum animalul de nas. Tipul de caine ce se preta la astfel de actiuni era mult mai mic si mai usor, dar trebuia sa fie suficient de agil si "construit"corespunzator. Astfel s-a dezvoltat un tip de bulldog cantarind in jur de 50 de livre care a ramas mai mult sau mai putin neschimbat pana ce luptele cu taurii au iesit in afara legii, cateva sute de ani mai tarziu.
Desi luptele cu taurii sau ursii nu au fost scoase in afara legii decat in 1835, incepusera sa piarda din popularitate de la sfarsitul secolului 17 (in jur de 1790) si astfel proprietarii buldogilor folositi in aceste scopuri s-au orientat spre luptele de caini. Timp de 100 de ani (incepand cu 1700) se stia de luptele de caini si fusesera ingaduite, dar se aflau in umbra luptelor cu tauri si ursi. Practicantii au descoperit foarte repede ca tenacitatea si curajul pe care le avea buldogul acelor vremuri nu erau suficiente in luptele cu caini si era nevoie de un caine mai usor si mai agil, miscarea si rapiditatea fiind esentiale. Astfel crescatorii si-au indreptat eforturile pentru a obtine tipul de caine dorit. Acest lucru s-a intamplat probabil in 2 feluri: selectandu-i in primul rand dintre buldogi  pe aceia mai usori si mai agili si incrucisandu-i pe acestia cu vechiul terrier englez, care era un caine mai usor, foarte activ si agil. Buldogul de lupte al acelor zile era semnificativ diferit fata de buldogul intalnit in show-urile de frumusete ale zilelor noastre. Erau mai inalti in picioare, cu capul mai mic si, per anasmblu, un caine mai activ decat varianta lor moderna. Old English Terrier se asemana mai mult cu ceea ce vedem astazi ca Manchester Terrier, mult mai mic decat Bulldogul si mult mai usor. Coloritul buldogului si al terierului era foarte variat, iar greutatea buldogului varia intre 50 si 60 de livre iar a terierului intre 20 si 30 de livre. Cainele rezultat era cu siguranta, la inceput, foarte variat ca dimensiuni, media situandu-se intre 30 si 40 de livre. 
Acesti “caini de lupte” cunoscuti atunci ca “Bull and Terrier” sau “Half and Half” sunt stramosii Staffordshire bull terrierului. De la aparitia lor (in jurul anilor 1750) si pana la interzicerea luptelor cu tauri, terierii “half and half “ erau folositi atat la hartuirea taurilor(si ocazional a ursilor) in spectacole publice cu radacini in Roma antica, cat si la luptele in "groapa". In 1835, cand luptele cu tauri au fost interzise, atentia s-a indreptat catre luptele intre caini. Aceasta noua orientare a necesitat "rafinarea" cainelui half & half din dorinta de a obtine caini mai mici, mai agili, complet docili fata de om. Se urmarea ca acesti caini sa poata fi ascunsi usor, sa fie caini pentru lupte "in categorie" si in spatii mici amenajate prin diverse localuri sau pivnite. Aceste acitivitati "distractive" erau ilegale in Anglia, iar in timpul recesiunii luptele s-au rarit semnificativ.
Din momentul aparitiei sale si, putem spune pana in prezent (vezi BSL in diverse tari) terrierul tip Staffordhsire a trait intr-un con de umbra, chiar daca nu din vina lui, datorita asocierilor facute cu sporturile sangeroase practicate de inaintasii nostri. Lupte cu tauri, cu ursi, cu alti caini, “intreceri” intre om si caine, si alte sporturi sangeroase de acesta natura, toate au afectat imaginea acestui caine astfel ca in debutul erei victoriene (1850-1870), cand cresterea acestui caine a inceput sa capete proportii considerabile, era privit ca o corcitura rau famata cu un trecut intunecat si nu a primit incurajari in cercurile inalte. Astfel a ramas in sarcina paturii sarace a societatii, a minerilor si fierarilor din Staffordshire si din zonele invecinate de a pastra rasa pentru posteritate, atat in ceea ce priveste aspectul cat si inteligenta si tenacitatea cu care este creditat. Din fericire acest fapt a fost implinit si stafordul zilelor noastre, desi nu atat de numeros ca atunci, a pastrat curajul si inteligenta stramosilor, in timp ce sporturile sangeroase practicate anterior s-au redus cel mult la uciderea sobolanilor si starpirea bursucilor.
In 1935 a inceput oficial selectia pentru show. Crescatori si pasionati au raspuns convocarii lui Joe Dunn si s-au reunit in mai 1935 la Old Cross Guns Hotel, Cradley Heat, beneficiind de ospitalitatea unu alt mar nume in istoria rasei, Joe Malen. Astfel s-a reusit infiintarea clubului fondator numit "The Staffordshire Bull Terrier Club", club ce astazi este cunoscut de catre iubitorii rasei ca "The Parent Club”. Una din primele indatoriri ale clubului a fost sa traseze liniile generale ale standardului. 
Standardul a fost conceput pornindu-se de la o serie de trasaturi comune ale exemplarelor tipice, trasaturi care se regasesc chiar si la exemplare ce difera prin multe alte aspecte. Era normal ca, dupa o epoca intunecata, in care criteriile de reproductie au fost preponderant bazate pe caracter si mai putin pe aspect, sa existe o mare diversitate de tipuri.Astfel ca standardul a fost conceput in incercarea de a defini “cainele perfect”, fara insa a exclude si penaliza pe nedrept cainii ce nu intrunesc toate aceste caractere.Prima expozitie de club a avut loc in august 1935, la Cradley Heath (West Midlands)  la care au participat in jur de 60 de caini. Castigatorii au fost Jim the Dandy si Game Lad la masculi si Brave Nell la femele

Incepand cu 1937 crescatorii au inceput sa se agite pentru obtinerea statusului de “rasa careia i se acorda CC”, iar in 1938, la Birmingham au fost acordate primele CC-uri cainilor Vindictive Montyson (masculi) si Lady Eve (femela).  In 1938 Kennel Club a recunoscut oficial rasa sub denumirea  Staffordshire Bull Terrier.




Primii doi campioni ai rasei au fost Ch Gentleman Jim si Ch Lady Eve.






Popularitatea cainilor de rasa Staffordshire Bull Terrier a crescut in anii urmatori atat in Statele Unite, cat si in Europa,  in Statele Unite el fiind “ingredientul” principal de la care pornise selectia pit bull terrierului, iar in Marea Britanie si Australia devenind una dintre cele mai populare rase de caini.


back to the articles list
 
NEWS
Pui disponibili
26.09.2017

Avem 2 masculi foarte promitatori dispobili pentru stapanii potriviti.

>>read more...
asteptand puiutii lui Charlie
05.05.2017

In martie am calatorit din nou in Franta, la Nantes, pentru a repeta monta blondei cu Jazz. Din fericire acum Charlie e rotunjoara bine si asteptam puiutii in 14-15 mai. 

>>read more...
USEFUL LINKS
Home | masculi | femele | cuiburi | standard rasa | noutati | galerie | articole | link-uri | guestbook | contact